Ce este moda?

Pentru unii, moda este o chestiune frivolă. Pentru alții,  reprezintă ceva atât de complex și de complicat încât consideră că nu se merită să se gândească la ea. Adorată, hulită, desființată sau disecată, moda continuă să-și vadă, imperturbabilă, de drumul ei, atrăgând, de-a lungul istoriei, atât atenția artiștilor cât și scriitorilor care au încercat să găsească răspunsuri la toate întrebările ridicate.
abbey

Spre exemplu, Balzac susținea că “Moda este, de fapt, opinia momentului în materie de îmbrăcăminte”, în timp ce Gaultier, ceva mai misogin, spunea că “Femeile au doar simțul modei, nu și al frumosului”.

Pentru Chamfort, “Schimbarea Modei este un impozit pus de industria săracilor pe vanitatea bogaților”, iar pentru Latena “Moda se schimbă doar de dragul schimbării”.
coco-chanel-photo-douglas-kirkland-b karl at work

Patriot până la moarte, Delille considera că “În Modă, Franța este arbitru de necontestat”, iar Destouche susținea că “Un înțelept urmează Moda, chiar dacă râde de ea”.

“Moda este un tiran căruia ne supunem cu toții”, în opinia lui Pavillon, în timp ce Montfleury a promovat ideea că “Înțelepții se adaptează modei, dar proștii devin sclavii ei”.
20110106-072333

Și pentru că fiecare dintre noi agreează, obiectiv sau subiectiv, o definiție anume, în cazul meu aceasta aparține lui George Bernard Shaw care susține că “Moda este o epidemie controlată”.